Când m-am uitat în jurul meu, am observat cum unii vorbesc despre lucruri mari, dar ajung să vorbească mai ales despre ei înșiși, despre propria lor măreție și despre cât de aleși se consideră.

Dar oare cine L-a dat la moarte pe Hristos? Oare nu au fost și aceia care au refuzat să primească adevărul pe care El îl aducea? Adevărul prin care Dumnezeu a pregătit calea mântuirii pentru oameni.

Și astăzi, oare nu se întâmplă uneori la fel? Unii se consideră aleși, iar alții ajung să creadă că apartenența sau numele le oferă automat dreptate. Dar oare nu se vede adevărata înțelepciune în roadele ei, în smerenie, în dragoste și în lumina pe care o aduce?

Astăzi am înțeles un lucru: nu orice cuvânt care pare înțelept vine din înțelepciunea curată și luminată de adevăr.

Când lumina a venit în lume, unii au încercat să o acopere, să o respingă și să-i oprească strălucirea. Dar lumina nu a putut fi stinsă. Razele ei au continuat să strălucească, iar cei care au ochi să vadă și urechi să audă pot înțelege mesajul.

Adevărul nu se dovedește prin mărirea de sine, ci prin lumină. Nu prin pretenția că ești ales, ci prin felul în care trăiești ceea ce mărturisești.

Căci lumina adevărului poate fi respinsă de oameni, dar nu poate fi transformată în întuneric.

„Cine are urechi de auzit să audă!”

— Matei 11:15